Despre mine

Fotografia mea
Curtea de Argeș, Argeș, Romania
Veselă, sociabilă, visătoare

marți, 4 octombrie 2016

”Vreme trece, vreme vine”...

1 octombrie 2016

”Vreme trece, vreme vine”...
Da, are dreptate poetul!...
Între acel ”Bun venit, 2016!” și ”1 0ctombrie 2016 ”(cel de azi) au trecut trei anotimpuri...
Ce am făcut în tot răstimp ? M-am ocupat de toate acele mărunțișuri care alcătuiesc viața cotidiană.
N-am călătorit dar am mai citit câte ceva; iar de scris am scris foarte puțin. Am petrecut însă toată luna august cu nepotul venit de departe în vacanță la bunici. A fost un prilej de necontenită veselie prezența
 acestui omuleț de 7 ani, mereu în mișcare, mereu curios...
Dar nu am nici măcar o poezie potrivită pentru acest 1 octombrie aniversar.
 Am găsit totuși prin paginile cu poezii două frumoase catrene de toamnă care se potrivesc momentului:

1.„De cum octombrie apare
iar scad un an din câţi mi-au mai rămas
şi spun: voi duce-o viaţă ca şi alţii,
de toate neghiobiile mă las!”

...
2”Și norii se cern azi de vise,
E toamnă, se numără castanii,
Felinare sunt încă aprinse
E târziu și se numără anii.”

...
Autorii versurilor:
1.Ioanid Romanescu ,(Vol. Demonul! (1982)
2. Adriana Buzoianu
...
Janina, Jurnal, 1 octombrie 2016

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Bun venit, 2016!


A trecut și 2015. Un an nu prea grozav, cu multe evenimente nefericite pe planetă: războaie, inundații, terorism... Poate că 2016 ar fi mai bun dacă anumiți oameni care se cred stăpânii lumii si-ar băga mințile în cap și s-ar gândi că și puterea lor de azi și viața lor este vremelnică... Nu pot să nu mă gândesc la 2016 cu neliniște...   Ce  ne va aduce?...
Nu putem decât să sperăm că vom avea parte de ceea ce ne dorim: pace, lumină, iubire, sănătate, un strop de fericire și de bucurie...